S-ar părea că suntem setați să avem mereu trei câini și o mâță, altfel nu-mi explic cum am ajuns din nou în formația asta. Deci, la început au fost Bob (dobermanul) + Prety și Garcea (canische-i) + Puricica (pisica). Apoi Bob + Lili (teckel) și Amor ( brac german) + Lucky (motan tomberonez). A urmat varianta Bob + Lili și Papi + Lucky, după care Bob s-a stins, Lucky s-a tirat de acasă (sau a murit și el, cine știe) și am rămas doar cu teckelii. Până mai zilele trecute, când ne-am completat efectivul cu un mâțuc (Michi) care s-a lipit de Peșty de n-am mai avut ce-i face. De ieri, s-a refăcut patrulaterul animal care ne populează curtea prin aterizarea, cam pe nepusă masă, a Albuței (un bichon maltez numai bun să-l bagi în geantă când pleci de-acasă), vinovată de a-i fi mâncat suzeta lu’ ăla micu’ și de alte isprăvi pe care fosta ei stăpână s-a abținut să ni le povestească, temându-se probabil că n-o s-o mai primim dacă le aflăm.
Ei bine, ultimii apăruți, s-au acomodat destul de bine unul cu altul. Asta, după ce s-au scuipat, respectiv lătrat un pic în semn de „Bun venit”. Acum însă au luat casa în stăpânire și dau nesfârșite raite prin ea, cățărându-se peste tot, fiindcă, în ciuda faptului că-i doar cât antebrațul meu, Albuța asta are o detentă de speriat, ajungând cât ai zice pește ba în pat, ba pe canapea, ba pe scaun, de zici că-i maimuțică și nu un amărât de câinișor.
Acum, că vi i-am „pârât”, să vi-i și prezint fiindcă am impresia că povești cu ei vor mai fi de-acum încolo, așa că e bine să știm cu cine avem de-a face. 
